Parada Taurilor Semtest BVN 2012

Parada Taurilor – un punct de pornire în selecţie şi ameliorare.

Întâlnirea a peste 600 de fermieri, specialişti din agricultură, iubitori de animale, la SEMTEST BVN în fiecare prima sâmbătă din octombrie a fiecărui an a devenit pentru Semtest BVN o tradiție iar pentru iubitorii de animale o ocazie unică de acest gen din țară.
Pentru crescătorii și operatorii de însămânțări artificiale parteneriatul semnat cu unitatea noastră reprezintă biletul de intrare la Parada Taurilor Semtest BVN , ocazie unică de a vedea fenotipic taţii fiilor şi fiicelor pe care fermierii le au în ferma lor sau viitorii taţi şi de a primi informaţii utile cu privire la însuşirile de producţie, reproducţie ascendență, fitness, etc.

Stimaţi fermieri, programul de selecţie şi ameliorare este şi în mâna dumneavoastră, fiecare acţiune făcută se va reflecta în evoluţia fermei dumneavoastră. Aceste două ore care le petreceţi La Semtest BVN Mureș în timpul paradei taurilor să devină punctul de pornire în programul dumneavoastră de selecţie şi ameliorare.

Specialişti nostri asigură toate condiţiile pentru ca informaţiile ajunse la dumneavoastră să vă fie utile şi cât mai complete. Asigurăm posibilitatea de a vedea în jur de 50 tauri pe rase şi categorii de exploatare: testare, producţie, testare genomică, linii consolidate.
Vă așteptăm în data de 06.10.2012 la ora 10 la sediul Semtest BVN Mureș pentru a participa la Parada Taurilor.

Stimaţi fermieri, profitaţi din plin de această ocazie!

Ing. Valer Sician